Sambata dupa-amiaza, vreme placuta. Tocmai am ajuns la Padina. Sunt obosit si frustrat, dupa o coborare de cinci ore de la Omu. Imi dorisem sa ajung la Babele, dar, “ajutat” de absenta catorva indicatoare, am pierdut drumul – chestie nitel neplacuta cand esti singur pe munte.
Mi se ia o piatra de pe inima afland ca am loc de cazare. Si ce bafta: mai erau doar doua. E-adevarat, intr-o camera de vreo 35 – 40 de paturi (din alea suprapuse, evident), dar cui ii mai pasa ? Locul meu este “la etaj”, fapt care sigur nu ma va deranja, sunt obisnuit. Exact cum era de asteptat, multi tineri. Cupluri in general – solitare ori “in formatie”. Atmosfera placuta, unica lipsa ar fi niste domnisoare singure…

Foamea a reusit sa ma trezeasca. Este ora 9, am dormit doua ore. Mananc si, inca obosit, ma culc la loc.

Tremurul intens al cabanei si zanganitul metalic amenintator ma trezesc brusc, in plina noapte. O spaima ascutita imi da curent din crestet si cerebel pana in sira spinarii. Saltul din pat impreuna cu racnetul “Cutremur!” au fost evitate in ultima clipa, la auzul, printre “acordurile” metalice, a unor sunete ciudate. Discrete, dar venind din toate directiile (mai putin de deasupra). Gemete si gafaieli.
Ei da, domnule! Asta intr-adevar noroc! Ca de stanci ori din rape mai scapa omu’, dar de data asta sfarseam linsat…

P.S. : caz autentic…

Liviu Deculescu

Respiratia iti curge in si din miscari, una cu muzica. Respiri raze cu inima, ochii, cu intreg trupul. Spirale largi te inalta in piept si cap, pierzandu-ti greutatea.
Lumina zilei, vantul cu aroma fanului trec prin tine, spalandu-te de nisipuri si oferindu-ti substanta lor.

Miscarile te ridica si te dizolva in eter. Tu nu mai esti. Au ramas spirale suindu-si valtoarea catre cer. A ramas …Dansul!

Liviu Deculescu

deculescu_liviu@yahoo.com