Eternul dintre clipe
aprilie 9, 2008 at 7:25 pm | In Despre viata | Leave a CommentTags: Add new tag, clipe, stop, timp
Timpul a luat-o la goana. Trece tot mai grabit, si macar de-ar trece prin mine. Zilele ma mai gasesc, din cand in cand, in clipa dintre clipe, mirosind o floare sau privind ochii Ei. Orele, multe ma pierd – fiindca am invatat iscusit sa ma ascund – de mine si de ele. In spatele unui ecran plin de cifre imi prinde asa bine sa(-mi) fiu de negasit…
Cand eram pusti timpul trecea mult mai lent. Ati simtit asta si voi? Cine nu, fereasca-se de focul aprigei mele invidii!
Timpul mi-ar scalda generos si lenes fiinta, ca un batranel cu fruntea inalta si ochi albastri care ma imbata candva cu povestile lui, dar eu m-am indepartat de mine si, inevitabil, de el. Inevitabil, dar nu si decisiv. Da, am inceput deja sa ma intorc. Imi trebuie curajul unui cavaler si intelepciunea unui copil.
“Da” Riscului. Nesiguranta nu ucide totdeauna, rutina da (lent dar dureros, precum niste bocanci de plumb). Stop prejudecata. Stop teama. Restart Curiozitate, Incredere. Stop “trebuie”. Verbul cel mai sinistru! Stop “este rational sa”. Restart “am Chef sa”, “imi Place”.
Liviu Deculescu
Al 11-lea “pacat”
aprilie 6, 2008 at 2:09 pm | In Despre viata | Leave a CommentTags: crestin, dogme, Dumnezeu, invataturi, manipulare, religia, religie
(sau marele pacat al religiei)
Voi credeti in autenticitatea invataturilor crestine? Sa ii aiba acestea – in continutul in care au ajuns la noi – ca “surse primare” pe un “Dumnezeu biblic” si pe niste “sfinti”?
Exista “invataturi” cu care suntem de acord si altele cu care majoritatea dintre noi nu. (Spre exemplu, ideile de “inferioritate” a femeii, cea conform careia sexul inaintea casatoriei este un pacat si cea prin care postului ii este atribuit inainte de toate rol de “componenta a strategiei pentru spalarea pacatelor” sunt (sper), pentru cei mai multi dintre crestini, niste conceptii “gresite”, primitive.) Asta ar trebui sa insemne, in ochii unui crestin rational (fiindca si crestinul este, mai intai…om), fie ca Dumnezeu si sfintii au avut o logica proasta sau interese meschine vizavi de oameni, fie ca Dumnezeu si sfintii au “construit” invataturile lor pentru nivelul spiritual si de civilizatie din acele vremuri, sau ca (cel putin o parte din) “invataturile” crestine au avut ca sursa primara “simpli” oameni, concepute fiind atat spre a fi de folos “norodului” sub aspectul unor probleme sociale grave, dar inainte de toate spre a facilita manipularea maselor (personal consider ca varianta “religie construita de lideri pentru norod” este cea mai probabila).
De ce am ajuns, multi dintre noi, sa fim satui de “dogmele religioase”? Pur si simplu fiindca lumea a evoluat iar religia nu! Tocmai in asta sta, cred eu, pacatul esential al religiei: constanta ei functie de timp. Atribuirea “invataturii” religioase unor “autoritati supreme” in frunte cu un Dumnezeu (gandita astfel pentru ca sa fie “primita” de cat mai multi si ca in mintea oamenilor sa poata fi inradacinata usor o teama teribila – cea a “pedepsei divine” in cazul abaterii de la “calea cea dreapta”) s-a dovedit a fi o sabie cu doua taisuri. La inceput a fost “frumos”, religia functiona cat de cat ca instrument de tinere in frau a saraciei, bolilor (fiindca mereu cei puternici au nevoie ca “norodul” sa nu ajunga sub o stare “minima acceptabila” care ar scadea mult productivitatea muncii si/sau ar duce la razmerite) si functiona mai ales ca instrument de manipulare. De ceva timp insa lucrurile s-au cam schimbat: lumea, cum spuneam, a evoluat si religia ar fi “trebuit” adaptata acestei evolutii. Lucru in mod clar imposibil prin insasi atribuirea dogmelor religioase unor entitati atot-intelepte si atot-stiutoare. Mai explicit fie zis, “revizuirea” “invataturilor” ar insemna recunoasterea oficiala a sursei lor cat se poate de telurice. (Deoarece nu poti sa spui ca Dumnezeu a avut pe alocuri o logica proasta si, pe de alta parte, este total “nepractic”, cu aroma de gogosi umflate sau, mai rau, cu risc crescut de a generaliza indoielile privind relevanta individuala a invataturilor bisericesti sa zici “Uitati cum sta treaba, Dumnezeu a conceput invataturile sale pentru lumea de atunci iar acum unele nu se mai potrivesc, si ne-a imputernicit pe noi, preotii, sa ii raspandim noile Cuvinte). Aceasta ar duce la pierderea influentei asupra categoriei “religiosilor”, plus ca ar provoca o “reactie in lant”, distrugand in cele din urma (presupunand ca nu s-ar porni de acolo) si doctrine precum cea islamica, doctrina care probabil ca are inca o “eficienta ridicata” in tarile islamice.
Ce se poate face insa cu “categoria nereligiosilor”, din ce in ce mai cuprinzatoare? Pai deja s-a facut demult: cei care detineau puterea s-au reorientat proponderent spre alte instrumente de control, din ce in ce mai subtile. Politica si sistemele de autoritate statala s-au dezvoltat puternic. Esenta ramane aceeasi (control prin informatie), dar instrumentele si pretextele se schimba. Acum avem de-a face cu dictatori care reprezinta “amenintari la pacea mondiala”, terorism a carui combatere cere importante resurse banesti (nu vreau sa intelegeti ca apreciez dictatura si terorismul ca false probleme, ceea ce vreau sa spun este ca, in mod foarte probabil, astfel de plagi sunt uneori “speculate” ori exagerate pentru atingerea unor obiective finalmente financiare); ne sunt indispensabile tot felul de institutii ale statului gata sa ne rezolve anumite categorii de probleme – dar pentru existenta si functionarea carora este nevoie sa platim taxe tot mai multe si mai mari (ca, de, si problemele cresc…).
Sa ma opresc aici, ca deja am inceput sa dau in alte…”obsesii” de-ale mele, care merita texte “dedicate”!
Liviu Deculescu
deculescu_liviu@yahoo.com
Intre minte si inima: Profesia
martie 12, 2008 at 10:02 pm | In Despre viata | 4 CommentsTags: conflicte, copii, decizii, inima, parinte, profesii
In fapt, conflicte intre eul rational si cel afectiv apar deseori cand facem alegeri. Si multe dintre aceste “conflicte” se incheie fara ca cele doua laturi sa “cada la pace”: decizia finala va fi luata in atare cazuri de catre una dintre ele, “invingatoarea”.
Asa se intampla si atunci cand copiii nostri, ajunsi la varsta adolescentei, isi fac planuri privind viitorul profesional.
Da… ati inteles: mi-am propus sa fac lobby.
Una dintre dorintele cele mai patimase ale oricarui parinte este aceea de a-si vedea “pustii” realizandu-se. Adaugam la aceasta aspiratiile individuale neimplinite – firesti oricarui om cu adevarat viu, ale caror frustrari ne-ar putea urmari intreaga existenta.
In fine, dar nu in ultimul rand, sa punem la socoteala grija aproape obsesiva a fiecarui parinte ca “cei mici” sa nu sufere (grija, de asemenea, naturala, izvorata din instinctul protector). Avem in fata noastra ingredientele de baza ale unei licori care poate avea fie efecte benefice asupra copiilor nostri, fie efecte distructive (ori, cel putin, “diluante”).
Iar aceasta depinde mai mult de noi: secretul sta in modul de a le-o oferi. Vorbesc, desigur, despre implicarea noastra, ca parinti, in alegerea de catre adolescent a viitoarei profesii. Despre felul in care ii este profitabil sa abordam problema. Din fericire, primul pas in sensul evolutiei a fost deja facut: tot mai multi dintre noi inteleg si considera firesc a nu le “baga pe gat” urmasilor ce anume sa faca in viata.
Consiliere, mai ales cand aceasta este solicitata, da. “Recomandari” cu nuante imperative, nu. Receptivitate si abordare cu tact a unei alegeri considerate de noi inoportuna, incercand a-l ajuta sa “vada” si neajunsurile, da. Exprimarea directa a dezacordului, sau cel putin a mahnirii cauzate de hotararea odraslei, nu.
Cel de-al doilea pas, mai indraznet, aparent riscant a ramas, de mult prea multa vreme, intr-o interminabila “etapa de testare” (la scara redusa) de catre societate. Pornind de la experienta proprie, dar si analizand exemplul unor oameni care au lasat semenilor mult mai mult decat am reusit eu pana acum, am ajuns la convingerea ca este de bun augur sa hotarasti cu inima asupra viitorului domeniu de activitate. De aceea, va sfatuiesc asa: atunci cand copilul vostru este in cumpana, incurajati-l sa aleaga cu inima! Asta nu inseamna a neglija niste criterii rationale necesare.
Problema s-ar putea formula astfel: cu conditia de a nu depasi anumite compromisuri de ordin practic, obiectiv, decizia este preferabil sa o ia pe baza a ceea ce ii Place. Ca sa poata face asta si sa reuseasca, mai departe, pe drumul pornit, de o importanta vitala este sa capete si sa (i) se dea, la nevoie, incredere in el si in chemarea-i interioara.
Ce-i drept, hotarul dintre autentic si amagire este unul ingust, in contururi greu vizibile, dar a incerca nu costa prea mult, pe cand a nu o face poate insemna pierderea unor sanse minunate.
Cine poate sti pana nu exploreaza? Ar putea gasi, in sine, un Constantin Brancusi sau un Henry Coanda. In plus, fiecare experienta inseamna, inante de toate…evolutie!
Permiteti, asadar, copiilor vostri, incurajati-i cand considerati necesar, sa nu se indeparteze de ei insisi. Vor fi mai fericiti si chiar mai realizati material: este mult mai usor sa “cresti”, sa ajungi intr-adevar “tare” intr-un domeniu de care esti pasionat.
In fond, mintea ne este cel mai mult utila devenind instrument in a ne sprijini sa urmam Calea Dorita, in a satisface Pasiunile Inimii…
Liviu Deculescu
deculescu_liviu@yahoo.com
Bloguieşte pe WordPress.com. | Theme: Pool by Borja Fernandez.
Entries and comments feeds.