Diliviu’s Weblog

(sau marele pacat al religiei)

Voi credeti in autenticitatea invataturilor crestine? Sa ii aiba acestea – in continutul in care au ajuns la noi – ca “surse primare” pe un “Dumnezeu biblic” si pe niste “sfinti”?
Exista “invataturi” cu care suntem de acord si altele cu care majoritatea dintre noi nu. (Spre exemplu, ideile de “inferioritate” a femeii, cea conform careia sexul inaintea casatoriei este un pacat si cea prin care postului ii este atribuit inainte de toate rol de “componenta a strategiei pentru spalarea pacatelor” sunt (sper), pentru cei mai multi dintre crestini, niste conceptii “gresite”, primitive.) Asta ar trebui sa insemne, in ochii unui crestin rational (fiindca si crestinul este, mai intai…om), fie ca Dumnezeu si sfintii au avut o logica proasta sau interese meschine vizavi de oameni, fie ca Dumnezeu si sfintii au “construit” invataturile lor pentru nivelul spiritual si de civilizatie din acele vremuri, sau ca (cel putin o parte din) “invataturile” crestine au avut ca sursa primara “simpli” oameni, concepute fiind atat spre a fi de folos “norodului” sub aspectul unor probleme sociale grave, dar inainte de toate spre a facilita manipularea maselor (personal consider ca varianta “religie construita de lideri pentru norod” este cea mai probabila).
De ce am ajuns, multi dintre noi, sa fim satui de “dogmele religioase”? Pur si simplu fiindca lumea a evoluat iar religia nu! Tocmai in asta sta, cred eu, pacatul esential al religiei: constanta ei functie de timp. Atribuirea “invataturii” religioase unor “autoritati supreme” in frunte cu un Dumnezeu (gandita astfel pentru ca sa fie “primita” de cat mai multi si ca in mintea oamenilor sa poata fi inradacinata usor o teama teribila – cea a “pedepsei divine” in cazul abaterii de la “calea cea dreapta”) s-a dovedit a fi o sabie cu doua taisuri. La inceput a fost “frumos”, religia functiona cat de cat ca instrument de tinere in frau a saraciei, bolilor (fiindca mereu cei puternici au nevoie ca “norodul” sa nu ajunga sub o stare “minima acceptabila” care ar scadea mult productivitatea muncii si/sau ar duce la razmerite) si functiona mai ales ca instrument de manipulare. De ceva timp insa lucrurile s-au cam schimbat: lumea, cum spuneam, a evoluat si religia ar fi “trebuit” adaptata acestei evolutii. Lucru in mod clar imposibil prin insasi atribuirea dogmelor religioase unor entitati atot-intelepte si atot-stiutoare. Mai explicit fie zis, “revizuirea” “invataturilor” ar insemna recunoasterea oficiala a sursei lor cat se poate de telurice. (Deoarece nu poti sa spui ca Dumnezeu a avut pe alocuri o logica proasta si, pe de alta parte, este total “nepractic”, cu aroma de gogosi umflate sau, mai rau, cu risc crescut de a generaliza indoielile privind relevanta individuala a invataturilor bisericesti sa zici “Uitati cum sta treaba, Dumnezeu a conceput invataturile sale pentru lumea de atunci iar acum unele nu se mai potrivesc, si ne-a imputernicit pe noi, preotii, sa ii raspandim noile Cuvinte). Aceasta ar duce la pierderea influentei asupra categoriei “religiosilor”, plus ca ar provoca o “reactie in lant”, distrugand in cele din urma (presupunand ca nu s-ar porni de acolo) si doctrine precum cea islamica, doctrina care probabil ca are inca o “eficienta ridicata” in tarile islamice.
Ce se poate face insa cu “categoria nereligiosilor”, din ce in ce mai cuprinzatoare? Pai deja s-a facut demult: cei care detineau puterea s-au reorientat proponderent spre alte instrumente de control, din ce in ce mai subtile. Politica si sistemele de autoritate statala s-au dezvoltat puternic. Esenta ramane aceeasi (control prin informatie), dar instrumentele si pretextele se schimba. Acum avem de-a face cu dictatori care reprezinta “amenintari la pacea mondiala”, terorism a carui combatere cere importante resurse banesti (nu vreau sa intelegeti ca apreciez dictatura si terorismul ca false probleme, ceea ce vreau sa spun este ca, in mod foarte probabil, astfel de plagi sunt uneori “speculate” ori exagerate pentru atingerea unor obiective finalmente financiare); ne sunt indispensabile tot felul de institutii ale statului gata sa ne rezolve anumite categorii de probleme – dar pentru existenta si functionarea carora este nevoie sa platim taxe tot mai multe si mai mari (ca, de, si problemele cresc…).
Sa ma opresc aici, ca deja am inceput sa dau in alte…”obsesii” de-ale mele, care merita texte “dedicate”!

Liviu Deculescu

deculescu_liviu@yahoo.com