“Sa fie si ei torturati, sa vada cum e”

martie 14, 2008 at 7:14 pm | In Cuvinte otravite | Leave a Comment
Tags: , , , , , , ,
Va mai amintiti? Prin octombrie anul trecut 3 tineri din Buzau au omorat in bataie o pisica. Elementul “creativ” nu a stat in faptul in sine, ci in…punerea pe internet a “grozaviei” de catre chiar autorii oribilitatii, dupa ce unul dintre ei filmase “scenele” cu telefonul mobil. Prinderea “vitejilor” a fost posibila ca urmare a acestor imagini socante puse de ei pe internet.
Asta asa, ca sa va readuc la lumina evenimentul/ sa va pun in tema pe cei care nu stiati despre ce a fost vorba.
Partea cu adevarat interesanta abia acum incepe: ce fac unele televiziuni (mai mult una, mai justitiara, moralista…ce sa mai…cea mai bengoasa): dau evenimentul la stirile de la ora 19 – ca, deh, este de importanta nationala, mai mult – il pune pe site-ul propriu, la cea mai buna vedere, cu tot cu imaginile filmate de pustii cretini si cu declaratiile acestora la politie. Fara ca figurile lor sa fie in vreun fel protejate.
Acum va amintiti mai bine, nu-i asa? O sa ziceti: bun, da’ ce-i asa interesant cu asta? Era firesc, scopul declarat al mediatizarii cazului a fost lobby-ul pentru petitia prin care sa se ceara schimbarea legislatiei privind protectia animalelor.
Parerea mea: mediatizarea imaginilor de catre site-ul televiziunii cu pricina a reprezentat un demers parsiv, de o nocivitate extrema, fiindca:
- imaginile sunt socante, tulburatoare, trezesc emotii negative, ura. O sa ziceti: dar le pusesera oricum pustii…Una e sa stea-n vreun jalnic ungher de internet, cu totul alta sa apara pe unul din cele mai vizitate site-uri media din tara!
- integritatea fizica (ce-i drept, singura despre care se poate vorbi in cazul lor) si poate chiar viata bietilor handicapati le-au fost puse in pericol de catre “creierele evoluate” ale postului cu pricina, lucru evident daca citim, macar si in fuga, comentariile vizitatorilor. Da! Am ajuns la partea cu adevarat socanta pentru mine! Comentariile vizitatorilor! Am citit mare parte dintre ele si cel putin 80% din ce am citit ziceau cam asa: “sa-i chinuim/batem/torturam pe criminalii aia, sa-i bagam la inchisoare pentru ani grei/ sa nu mai vada lumina zilei, sa-i schingiuim si omoram, sa-i ucidem in bataie, sa-i ardem de vii, la spanzuratoare/inec cu ei/ vin in Buzau si va rup eu oasele”. Si erau muuulte, foarte multe comentarii. De fapt – si v-o spun sincer – n-am mai vazut stire pe internetul asta – si-l calaresc de “ceva” vreme – atat de comentata intr-un interval asa scurt.
Oameni ne-buni, voi chiar ma speriati: nu fiindca as avea de gand sa ucid vreun animalut: pur si simplu reactiile voastre – a celor minim 80% care ati postat asemenea comentarii si carora ma adresez acum (zadarnic, stiu, voi n-o sa gasiti blog-ul asta – dar sa lasam asa macar de dragul stilului…) – m-au ingrozit! V-ati intrebat vreunul dintre voi de ce la auzul/vederea vreunei stiri cu nus’ ce criminal/violator nu ati simtit/reactionat cel putin la fel (sa nu credeti ca i-as “evalua” pe cretinii aia 3 ca fiind in mod cert sub “potentialul” unui criminal autentic, oricum nu asta este problema)? Nu incercati sa va, si ma pacaliti, stiu ca nu: doar fiindca de data asta ati vazut filmul!
Iata ce le trebuie unora dintre noi ca sa puna asemenea “creaturi” alaturi de cei mai sinistri dictatori ori criminali in serie autentici, “realizati”! Nu credeam ca ar fi posibil dar acum, daca stau (doar putin, dar sanatos) sa ma gandesc, inteleg ca niste oameni de mass media stiau foarte bine asta: judecata “norodului” poate fi influentata semnificativ doar cu “ajutorul” unor stimuli senzoriali. Mai stiau ei si despre vechiul paradox al omului in general, al romanului in mod special poate (paradox a carui veridicitate imi este dovedita din ce in ce mai des): atunci cand este nevoie sa judecam in primul rand rational, o facem mai mult cu inima…si invers! Sa revenim un pic la postul de televiziune cu site care a publicat toate astea: voi chiar credeti ca din spirit etic si “crestinesc” publica acesti oameni astfel de lucruri? Sa nu credeti asta! Le publica pentru ca stiu ca ceea ce este socant aduce vizitatori/audienta care, in ultima instanta, poate insemna mai multi bani – asta este castigul pe termen scurt; mai mult, pentru ca stiu ca mimand compasiunea, bunatatea, etica le va creste popularitatea, charisma, brand-ul, castigand simpatia si aprecierea maselor…iar asta inseamna iarasi bani – asta este investitia pe termen lung. Genial! Nu-i asa? Si totul, in cazul de fata, sub pretextul sprijinirii legii pentru protectia animalelor…
Sa recapitulam:
niste pusti teribilisti, dar si bolnavi – care chiar au nevoie de tratament psihiatric, tortureaza si omoara o mata;
Fruntile Intunecate din “crema” (cam alterata a) mass-mediei romanesti fac ceva mult mai grav decat acei bieti tembeli: publica povestea cu imagini si film cu tot pe site si o si dau la stiri, la ora de maxima audienta;
stirea are pe site comentarii cata litera, cuvant si mai ales ura patimasa, autentica n-a vazut internet-ul autohton de la inceputurile lui.

Dedic acest articol Sperantei. Sperantei ca voi, cei care l-ati citit si, in plus, v-ati fi inscris in randul celor 80% veti deveni mai constienti, veti digera/expulza altfel ceea ce va ofera mass media romaneasca si nu numai.

Liviu Deculescu

deculescu_liviu@yahoo.com

Niciun comentariu până acum. »

RSS pentru comentariile din acest post. Urmăreşte URI

Lăsați un comentariu

XHTML: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <pre> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>

Bloguieşte pe WordPress.com. | Theme: Pool by Borja Fernandez.
Entries and comments feeds.